|
Săptămâna albă sau a brânzei |
 Credincioşii ortodocşi se află începând de astăzi, 20
februarie 2012, în ultima săptămână dinaintea Postului Mare, numită în Biserică
Săptămâna brânzei sau Săptămâna albă. În această săptămână nu se mai consumă
carne, iar în zilele de miercuri şi vineri se face dezlegare la ouă, lapte,
brânză şi peşte.
În calendarele bisericeşti, pentru aceste zile apare menţiunea
harţi, un termen popular care desemnează zilele de dezlegare a postului. Este o
săptămână pregătitoare pentru Postul Mare şi aminteşte de perioada petrecerii
lui Adam şi Eva în grădina Edenului, când mâncau numai ce le oferea făptura în
mod natural. Perioada se încheie cu Duminica izgonirii strămoşilor neamului
omenesc din Rai. Zilele de miercuri şi de vineri sunt aliturgice, adică nu se
face Sfânta Liturghie, ci Utrenia, Ceasurile şi Obedniţa, iar ca o pregătire
pentru perioada Postului Mare, se săvârşeşte Pavecerniţa Mare cu rugăciunea
Sfântului Efrem Sirul: 'Doamne şi Stăpânul vieţii mele...'.Rugăciunea frumoasă
a Sfântului Efrem Sirul se rosteşte pentru prima dată la sfârşitul Utreniei din
miercurea săptămânii lăsatului sec de brânză şi încetează în miercurea din
Săptămâna Mare.
În această săptămână nu se fac nunţi şi petreceri, iar
duminică, este obiceiul ca credincioşii să-şi ceară iertare unii de la alţii
pentru a începe postul împăcaţi.
sursă: basilica.ro |