În calendarul Bisericii Ortodoxe , 22 februarie 2012,
este zi aliturgică, adică nu se oficiază slujba Sfintei Liturghii.De-a lungul anului bisericesc există mai multe zile în
care nu se celebrează Sfânta Liturghie, numite „aliturgice”, „neliturgice” sau
„nonliturgice”. Aceste zile sunt următoarele: miercuri şi vineri din Săptămâna
Brânzei, luni şi marţi din prima săptamână a Postului Paştelui, Vinerea Mare
sau a Patimilor, vinerea dinaintea Crăciunului şi cea dinaintea Bobotezei, când
aceste praznice cad duminica sau lunea şi se oficiază slujbele Ceasurilor şi
Vecernia.
De regulă, în zilele aliturgice se posteşte cu ajunare
deplină iar faptul că nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie arată că, în primul
rând, acestea sunt prilej de meditaţie profundă, de rugăciune. Totodată,
adevăratul creştin care posteşte este însoţit mereu, în cazul acestui demers
spiritual, asumat conştient, de bucuria sfântă a apropierii de Dumnezeu.
De asemenea, la slujba Vecerniei începe a se citi
rugăciunea Sfântului Efrem Sirul: Doamne şi Stăpânul vieţii mele, Duhul
trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în
deşert, nu mi-l da mie. Iar Duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi
al dragostei, dăruieşte-l mie slugii Tale. Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi
ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat
eşti în vecii vecilor.. Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul este unul din
elementele liturgice definitorii ale Postului Mare. Este cunoscută încă din
secolul al IV-lea şi se rosteşte în cadrul slujbelor începând cu miercurea din
săptămâna lăsatului sec de brânză şi până la Denia din Sfânta şi Marea Vineri.
Totodată, în locul Pavecerniţei Mici se va săvârşi
Pavecerniţa Mare, slujbă specifică perioadei Postului Paştelui. Potrivit
rânduielii Bisericii, credincioşii au, în această săptămână, numită Albă,
dezlegare la lapte, brânză, ouă şi peşte.